Istoria localităţii

GRAMOTĂ

„Din mila lui Dumnezeu, noi, Ilie Voievod și fratele domniei noastre, tuturor celor care vor vedea sau vor auzi de această carte a noastră, facem cunoscut că această adevărată slugă și boier al nostru, cu dreaptă și credincioasă slujbă, pan Duma Uranie, a slujit înainte răposatului nostru și astăzi ne slujește nouă drept și credincios. De aceea, noi, văzând dreapta și credincioasa slujbă, l-am miluit cu deosebita noastră milă și i-am dat în țara noastră, lui și fratelui său pan Petrică, un loc din pustie de cealaltă parte a Ichelului, anume Cobîlca, de la obârșie până la gură, și Șabolna, și Pelescu, de la obârșie până la gură, și Peresecina, de la obârșie până la gură, câte sate vor putea să se așeze. Toate acestea să le fie uric, cu tot venitul lor, la fel și copiilor lor.”

Gramotă semnată de Ilie Voievod și Ștefan Voievod, domni ai Țării Moldovei, prin care dăruiesc lui Duma Uranie moșia unde a fost atestat satul Peresecina la 4 mai 1436.

Încă până la constituirea Țării Moldovei, în perioada formațiunilor prestatale, către sec. IX–X, apare prima mențiune despre localitatea Peresecina. Conform unei versiuni, Peresecina vine de la slavul „peresecenie”, în traducere – „întretăiere de drumuri”, „răscruce”, adică localitatea era așezată la întretăierea unor importante drumuri comerciale „de la varegi la greci”. Ca argument istoric în favoarea acestei variante vine explicația că, în epoca Marilor Migrații, slavii s-au reținut în acest spațiu pentru o perioadă mai îndelungată.

Cea de-a doua variantă este derivată de la cuvântul „poroseci”, care înseamnă „ponorîturi” sau „ponoare”.

Varianta cu cei doi peri seci este mult mai convingătoare. Este varianta pe care am cunoscut-o din copilărie. Se spune că această legendă vine încă din perioada incursiunilor tătarilor din Crimeea. Aceștia nu cucereau teritorii, ci săvârșeau incursiuni fulgerătoare, în care jefuiau, distrugeau și ardeau localitățile pentru a băga groaza în locuitori, apoi se retrăgeau la baștina lor, Crimeea.

Se consideră că satul era atunci așezat pe locul unde se află astăzi iazul de la intrarea în sat din direcția Chișinău. Drept confirmare că acolo a fost inițial vatra satului vorbesc dovezile arheologice din anii ’60 ai secolului XX. În timpul lucrărilor agricole au fost găsite urmele unei așezări. Apoi, când acolo se săpa o fântână, a fost găsită o piatră funerară pe care era scris „POPA GHEORGHE”. Acum este greu de spus dacă acesta era parohul satului sau dacă este vorba despre un nume de familie. Se crede însă că ar fi fost un preot, deoarece există o legendă despre un preot care s-a opus tătarilor.

Legenda spune că acolo unde este astăzi satul era cândva codru. Salvarea locuitorilor, atunci când năvăleau tătarii, era pădurea, deoarece aceștia, fiind locuitori de stepă, ocoleau codrul. Pentru că incursiunile lor se îndesiseră, locuitorii erau siliți să ia drumul codrului prea des, astfel că au întemeiat acolo niște bordeie. Pentru a ajunge la așezarea din codru trebuia să mergi pe malul unui pârâiaș; se crede că acel pârâiaș este râpa care împarte astăzi satul în două părți.

Pârâiașul pornea de la un izvor unde creșteau doi peri seci. Acești doi pomi au devenit o parolă pentru localnici, pentru ca niciun străin să nu ajungă acolo. La întrebarea „Unde mergi?”, răspundeau: „La peri seci”. Cu timpul, satul s-a așezat definitiv în codru, iar „parola” a devenit numele localității – Peresecina.

Primele familii care au stat la fondarea satului au fost: Buzu, Fratea și Moga. Într-un dosar atestat cu anul 1844, care conține recensământul familiilor, se menționează că familia Buzu este prima care a întemeiat satul Peresecina. La începutul secolului al XVI-lea au apărut și familiile Busuioc, Ursu, Popa, Pantea, Erhan și Arsenie.