Istoria localităţii

GRAMOTĂ

„Din mila lui Dumnezeu, noi Ilie Voievod, şi fratele domniei noastre, tuturor care vor vedea sau o vor auzi de această carte a noastră, că această adevărată slugă şi boier al nostru cu dreapta şi credincioasa slujbă, pan Duma Uranie a slujit înainte răposatului nostru şi astăzi ne slujeşte nouă drept şi credincios. De aceia, noi, văzînd dreapta şi credincioasa slujbă, l-am mituit cu deosebita noastră milă şi i-am dat în ţara noastră, lui şi fratelui său pan Petrică, un loc din pustie de cealaltă parte a Ichelului anume Cobîlca, de la obîrşie pînă la gură şi Şabolna, şi Pelescu, de la  obîrşie pînă la gură, şi Peresecina de la obîrşie pînă la gură, cîte sate vor putea să se aşeze. Toate acestea să le fie uric, cu tot venitul lor, la fel şi copiilor lor”.

         Gramotă semnată de Ilie Voievod şi Ştefan Voievod, domni ai Ţării             Moldovei, prin care dăruiesc lui Duma Uranie moşia unde a fost atestat satul   Petresecina la 4 mai 1436

Încă pînă la constituirea Ţării Moldova, în perioada formaţiunilor prestatale către sec.IX-X este prima menţiune despre localitatea Petresecina. Conform unei versiuni Peresecina vine de la slavul Peresecenie în traducere – întretaiere de drumuri  – răscruce,  adică  localitatea  era aşezată  la  întretăierea  importantelor  drumuri  comerciale  ,,de  la  varegi   la  greci’’. Ca argument  istoric  în favoarea  acestei variante  vine  explicaţia, că în  epoca  Marilor  Migraţii   slavii s-au reţinut  în  acest spaţiu  pentru o  perioadă  mai  îndelungată.

Cea  de  a  doua  variantă  este  de  la  cuvîntul  Poroseci – ponorîturi, ponoare.

Varianta   cu  cei  doi  peri  seci   este  mult  mai  convingătoare.    Este  varianta  pe  care  am    cunoscut-o   din  copilărie.   Se  spune  că  acestă  legendă  vine  încă  din  perioada   incursiunilor  tătarilor  din  Crimea,  aceştea  nu  cucereau   teritorii,  ci  savîrşeau  incursiuni   fulgerătoare  în care   jefuiau,  distrugeau  şi  ardeau   localităţile  pentru  a  băga  groaza  în  locuitori,  apoi  se  retrăgeau  la  baştina  lor  Crimea.  Se  consideră  că  satul  atunci  era  aşezat  pe  locul  unde  este  azi   iazul,  de  la  intrarea  în  sat  din   direcţia  Chişinău.  Drept  confirmare  că  acolo  a  fost   inițial vatra satului    vorbesc   dovezile   arheologice   din anii 60  ai  sec. XX.  În  timpul   lucrărilor  agricole  acolo  au  fost  gasite  urmele  unei  aşezări.  Apoi  cind  acolo  se săpa  o  fîntînă  a  fost  găsită  o  piatră   funerară   pe  care  era  scris  POPA  GHEORGHE,  acum  greu  de spus  acesta  este parohul  satului,   ori  este  un  nume  de  familie.   Cred  că  e  vorba  de  un preot,  pentru   că  este o  legendă  despre un preot  care s-a  opus  tătarilor.  Legenda  spune  că  unde  este  azi  satul  era  codru,  salvarea  locuitorilor  cînd  navăleau  tătarii, aceştea  fiind  locuitori  de  stepă ,  ocoleau   pădurea.  Şi  pentru  că  incursiunile  lor  se  îndesise,  locuitorii  erau   siliţi  să  i-a  drumul  codrului  prea  des, aşa  că  întemease  acolo  nişte  bordee, pentru  a  ajunge  la  aşezarea  din  codru   trebuia  să  mergi  pe  malul  unui  pîrîiaş,  se  crede  că  pîrîiaşul este  rîpa  ce  împarte  azi  satul  în  două   părţi.  Pîrîiaşul  pornea  de  la  un  izvor  unde  creşteau  doi  peri  seci.  Aceşti  doi  pomi  au  devenit   parolă  pentru  localnici,  ca  să nu  ajungă  acolo  vre-un  străin   la întrebarea  unde  mergi  răspundeau  la peri  seci.  Cu  timpul   satul  s-a  aşezat  definitiv  în  codru   şi  parola  a  devenit   numele  localităţii Peresecina.

Primele familii, care au stat la fondarea satului au fost: BUZU, FRATEA, MOGA. Într-un dosar ce este atestat cu anul 1844 şi care conţine recensămîntul familiilor, se menţionează că familia BUZU este prima care a întemeiat satul Peresecina. La începutul sec.XVI au apărut şi familiile BUSUIOC, URSU, POPA, PANTEA, ERHAN şi ARSENIE.